Ϸվ

ÎԲǾ
ÎԲԳٱ
Regulamentul de procedură al Parlamentului European
Legislatura a 9-a-noiembrie 2023
EPUB156kPDF804k
CUPRINS
ÎN ATENŢIA CITITORILOR
COMPENDIU DE ACTE JURIDICE PRINCIPALE REFERITOARE LA REGULAMENTUL DE PROCEDURĂ
Versiune care va intra în vigoare la 16 iulie 2024PDF

ANEXA VI : COMPETENȚELE ȘI ATRIBUŢIILE COMISIILOR PARLAMENTARE PERMANENTE(1)
IV.Comisia pentru bugete

Această comisie este competentă în chestiuni privind:

1.cadrul financiar multianual de venituri și cheltuieli ale Uniunii și sistemul resurselor proprii ale Uniunii;

2.competențele bugetare ale Parlamentului, respectiv bugetul Uniunii, precum și negocierea și punerea în aplicare a acordurilor interinstituționale în acest domeniu;

3.estimarea bugetului Parlamentului, în conformitate cu procedura prevăzută de Regulamentul de procedură;

4.bugetul organelor descentralizate;

5.activitățile financiare ale Băncii Europene de Investiții care nu fac parte din guvernarea economică europeană;

6.includerea în buget a Fondului european de dezvoltare, fără a aduce atingere competențelor comisiei competente pentru Acordul de parteneriat ACP-UE;

7.implicațiile financiare ale tuturor actelor Uniunii și compatibilitatea acestora cu cadrul financiar multianual, fără a aduce atingere competențelor comisiilor pertinente;

8.monitorizarea și evaluarea execuției bugetului pentru exercițiul financiar curent, sub rezerva articolului 98 alineatul (1), transferurile de credite, procedurile privind organigramele, creditele de funcționare și avizele cu privire la proiecte imobiliare cu implicații financiare importante;

9.Regulamentul financiar, cu excepția chestiunilor privind execuția, gestiunea și controlul bugetar.

(1)Adoptată prin Decizia Parlamentului din 15 ianuarie 2014.
Ultima actualizare: 24 octombrie 2023Aviz juridic-Politica de confidențialitate