Sesiunea, întreruptă joi, 24 noiembrie 2022, a fost reluată.
2.Deschiderea lucrărilor ședinței
Ședința a fost deschisă la ora 17.08.
3.Declarația președinției
Președinta a făcut o declarație cu privire la anchetele în curs conduse de autoritățile belgiene.
Au intervenit Manfred Weber (președintele Grupului PPE), Iratxe García Pérez (președinta Grupului S&D), Stéphane Séjourné (președintele Grupului Renew), Terry Reintke (copreședinte al Grupului Verts/ALE), Marco Zanni (președintele Grupului ID), Ryszard Antoni Legutko (președintele Grupului ECR) și Manon Aubry (copreședintă a Grupului The Left).
4.Aprobarea procesului-verbal al ședinței precedente
Procesul-verbal al ședinței precedente a fost aprobat.
5.Negocieri înaintea primei lecturi a Parlamentului (articolul 71 din Regulamentul de procedură)
Comisia LIBE a decis să inițieze negocieri interinstituționale conform articolului 71 din Regulamentul de procedură referitor la rapoartele următoare:
- comisia LIBE – Raport privind propunere de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) 2018/1806 de stabilire a listei țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză pentru trecerea frontierelor externe și a listei țărilor terțe ai căror resortisanți sunt exonerați de această obligație (Kuweit, Qatar) ( – C9-0160/2022 – ) – Raportor: Erik Marquardt (A9-0288/2022);
- comisia LIBE – Raport privind propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind Agenția pentru Droguri a Uniunii Europene ( – C9-0010/2022 – ) – Raportoare: Isabel Santos (A9-0289/2022).
Președinta, cu acordul grupurilor politice, a propus retrimiterea la comisie, conform articolului 198 din Regulamentul de procedură, a raportului referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) 2018/1806 de stabilire a listei țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză pentru trecerea frontierelor externe și a listei țărilor terțe ai căror resortisanți sunt exonerați de această obligație (Kuweit, Qatar) (A9-0288/2022).
A intervenit Erik Marquardt (raportor).
Parlamentul a aprobat această propunere.
Supunerea la vot a celei de a doua decizii poate fi solicitată conform articolului 71 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, înainte de ora 24.00, mâine, 13 decembrie 2022.
Negocierile pot începe în orice moment după expirarea acestui termen dacă nu s-a prezentat nicio cerere de supunere la vot a deciziei de a iniția negocieri.
6.Componența grupurilor politice
Grupul S&D a comunicat Președintei că deputata Eva Kaili nu se mai numără printre membrii Grupului S&D, ci figurează ca deputată neînscrisă începând cu 9 decembrie 2022.
Pascal Durand nu mai este membru al Grupului Renew și a aderat la Grupul S&D de la 30 noiembrie 2022.
7.Componența Parlamentului
Autoritățile italiene competente au comunicat alegerea în Parlamentul European a lui Beatrice Covassi, în locul lui Simona Bonafè, ca deputată în Parlament, cu efect de la 6 decembrie 2022.
Parlamentul a luat act de alegerea acesteia.
În conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, atât timp cât prerogativele sale nu au fost verificate sau nu s-a luat o hotărâre în legătură cu o eventuală contestație, Beatrice Covassi se bucură de exercitarea deplină a drepturilor sale în Parlament și în organele acestuia, cu condiția să fi declarat în prealabil că nu exercită o funcție incompatibilă cu cea de deputată în Parlamentul European.
8.Compoziția comitetului consultativ privind conduita deputaților
În conformitate cu articolul 7 din Codul de conduită al deputaților în Parlamentul European privind interesele financiare și conflictele de interese, Președinta a decis, la 7 decembrie 2022, Gilles Boyer (Renew) să îl numească pe Pascal Durand în calitate de membru al Comitetului consultativ pentru conduita deputaților.
9.Componența comisiilor și a delegațiilor
Grupurile S&D, Renew, Verts/ALE, ID et ECR și secretariatul deputaților neafiliați au comunicat Președintei următoarele decizii de modificare a componenței comisiilor și delegațiilor:
AFET: Anders Vistisen
CONT: Joachim Stanisław Brudziński
ENVI: Maria Angela Danzì care îl înlocuiește pe Jérôme Rivière
ITRE: Beatrice Covassi care îl înlocuiește pe Pina Picierno
TRAN: Achille Variati
JURI: Pierre Karleskind
LIBE: Anders Vistisen
PETI: Jérôme Rivière
Subcomisia SEDE: Markéta Gregorová care o înlocuiește pe Alviina Alametsä
Delegația pentru relațiile cu Statele Unite ale Americii: Anders Vistisen
Delegația pentru relațiile cu țările din America Centrală: Carlo Fidanza
Delegația pentru relațiile cu Australia și Noua Zeelandă: Paola Ghidoni
Delegația la Adunarea parlamentară a parteneriatului UE-Regatul Unit: Beatrice Covassi
Delegația la Adunarea parlamentară euro-latino-americană: Carlo Fidanza
Aceste decizii produc efecte începând de astăzi.
10.Poziția Consiliului în primă lectură (articolul 63 din Regulamentul de procedură)
Poziția Consiliului în primă lectură anunțată, în conformitate cu articolul 63 alineatul (1) din Regulamentul de procedură:
- Poziție în primă lectură a Consiliului în vederea adoptării Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unui instrument pentru acordarea de sprijin Ucrainei pentru 2023 (asistență macrofinanciară +) - Adoptată de Consiliu la 10 decembrie 2022 (15727/1/2022 - C9-0424/2022 - ) retrimis comisiei competente: INTA
Termenul de trei luni, prevăzut la articolul 294 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de care dispune Parlamentul pentru a adopta poziția sa începe să curgă de mâine, 13 decembrie 2022.
11.Semnarea actelor adoptate în conformitate cu procedura legislativă ordinară (articolul 79 din Regulamentul de procedură)
Președinta Parlamentului a semnat, împreună cu președintele Consiliului, de la suspendarea sesiunii din 24 noiembrie 2022, următorul act adoptat în conformitate cu procedura legislativă ordinară.:
- Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE, Euratom) 2018/1046 în ceea ce privește stabilirea unei strategii de finanțare diversificate ca metodă generală de împrumut (00062/2022/LEX - C9-0406/2022 - )
Președinta Parlamentului va semna, împreună cu Președintele Consiliului, la 14 decembrie 2022, următoarele acte adoptate în conformitate cu procedura legislativă ordinară:
- Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind reziliența operațională digitală a sectorului financiar și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1060/2009, (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 600/2014, (UE) nr. 909/2014 și (UE) 2016/1011 (00041/2022/LEX - C9-0403/2022 - )
- Directiva Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivelor 2009/65/CE, 2009/138/CE, 2011/61/UE, 2013/36/UE, 2014/59/UE, 2014/65/UE, (UE) 2015/2366 și (UE) 2016/2341 privind reziliența operațională digitală a sectorului financiar (00042/2022/LEX - C9-0402/2022 - )
- Directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind măsuri pentru un nivel comun ridicat de securitate cibernetică în Uniune, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 910/2014 și a Directivei (UE) 2018/1972 și de abrogare a Directivei (UE) 2016/1148 (Directiva NIS 2) (00032/2022/LEX - C9-0408/2022 - )
- Directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind reziliența entităților critice și de abrogare a Directivei 2008/114/CE a Consiliului (00051/2022/LEX - C9-0418/2022 - )
- Directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind calificarea inițială și formarea periodică a conducătorilor auto ai anumitor vehicule rutiere destinate transportului de mărfuri sau de persoane (codificare) (00001/2022/LEX - C9-0422/2022 - )
- Directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 537/2014 și a Directivei 2004/109/CE, a Directivei 2006/43/CE și a Directivei 2013/34/UE în ceea ce privește raportarea de către întreprinderi de informații privind durabilitatea (00035/2022/LEX - C9-0414/2022 - )
- Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind subvențiile străine care denaturează piața internă (00046/2022/LEX - C9-0413/2022 - )
- Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1380/2013 în ceea ce privește restricțiile referitoare la accesul la apele Uniunii (00056/2022/LEX - C9-0420/2022 - )
- Decizie a Parlamentului European și a Consiliului de instituire a programului de politică pentru 2030 privind deceniul digital (00050/2022/LEX - C9-0423/2022 - )
- Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1025/2012 în ceea ce privește deciziile organizațiilor de standardizare europene privind standardele europene și documentele de standardizare europeană (00058/2022/LEX - C9-0421/2022 - )
- Decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind neacceptarea documentelor de călătorie ale Federației Ruse eliberate în Ucraina și Georgia (00057/2022/LEX - C9-0419/2022 - )
12.Ordinea lucrărilor
Proiectul definitiv al ordinii de zi al ședințelor plenare din décembre 2022 (PE 739.999/PDOJ) a fost pus la dispoziția deputaților conform articolului 157 alineatul 3 din Regulamentul de procedură.
Președinta a luat act de următoarele solicitări de modificări conform articolului 158 alineatul (1) din Regulamentul de procedură:
Președinta a anunțat că a primit din partea Consiliului o cerere de aplicare a procedurii de urgență (articolul 163 din Regulamentul de procedură) cu privire la următorul dosar legislativ:
- Instrumentul pentru acordarea de sprijin Ucrainei în 2023 (asistență macrofinanciară +) ***II- [ - C9-0373/2022- ]
Votul asupra solicitării va avea loc marți, 13 decembrie 2022.
În caz de aprobare, votul va avea loc joi, 15 decembrie 2022.
În ceea ce privește a doua lectură, în cazul în care nu se prezintă nicio propunere de respingere sau de modificare a poziției Consiliului, în conformitate cu articolul 69 din Regulamentul de procedură actul propus va fi considerat adoptat.
Ѳț
Solicitare din partea Grupului The Left de a include ca al doilea punct pe ordinea de zi a după-amiezii, după timpul afectat întrebărilor adresate Comisiei – „Protecția infrastructurii strategice împotriva influenței Chinei” (punctul 37 din PDOZ) o declarație a Comisiei privind „Suspiciuni de corupție din partea Qatarului și nevoia mai amplă de transparență și responsabilitate în instituțiile europene”. Dezbaterea se va încheia cu depunerea de propuneri de rezoluții care urmează să fie supuse la vot în timpul votului de joi.
Au intervenit Manon Aubry, în numele Grupului The Left, pentru a motiva solicitarea, și Assita Kanko pentru a modifica titlul dezbaterii.
Prin AN (366 pentru, 11 împotrivă, 3 abțineri), Parlamentul a aprobat solicitarea Grupului The Left.
Au intervenit Stéphane Séjourné, în numele Grupului Renew, pentru a propune ca votarea propunerilor de rezoluție să aibă loc la următoarea perioadă de sesiune, și Manfred Weber.
Prin AN (235 pentru, 156 împotrivă, 2 abțineri), Parlamentul a aprobat solicitarea Grupului The Left de a închide dezbaterea prin depunerea de propuneri de rezoluții care urmează să fie supuse la vot în această perioadă de sesiune.
A intervenit Assita Kanko.
Solicitare din partea grupurilor S&D, PPE și Renew de a include, ca al doilea punct pe ordinea de zi a după-amiezii, declarațiile Consiliului și ale Comisiei privind „Recenta decizie a Consiliului JAI privind aderarea la spațiul Schengen”. Prin urmare, ședința va fi prelungită până la ora 23:00.
A intervenit Dan Nica, pentru a justifica solicitarea.
Prin AN (357 pentru, 32 împotrivă, 2 abțineri), Parlamentul a aprobat cererea.
Miercuri
Solicitare din partea Grupului Renew de a include, ca al doilea punct pe ordinea de zi a după-amiezii, declarațiile Consiliului și ale Comisiei privind „Protejarea Uniunii Europene împotriva recurgerii abuzive la dreptul de veto de către statele membre”. Prin urmare, ședința va fi prelungită până la ora 23:00.
A intervenit Guy Verhofstadt, în numele Grupului Renew, pentru a justifica solicitarea.
Prin AN (302 pentru, 82 împotrivă, 4 abțineri), Parlamentul a aprobat cererea.
Solicitarea Grupului PPE de a include ca al cincilea punct pe ordinea de zi a după-amiezii o declarație a Comisiei privind „Impactul evoluțiilor recente din Spania asupra statului de drept”.
A intervenit Paulo Rangel, în numele Grupului PPE, pentru a justifica solicitarea.
Prin AN (155 pentru, 231 împotrivă, 3 abțineri), Parlamentul a respins cererea.
Joi
Solicitare din partea Grupului PPE de a închide dezbaterea referitoare la declarația Comisiei cu privire la „Cea de a 30-a aniversare a Declarației ONU cu privire la drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, etnice, religioase și lingvistice” (punctul 81 din PDOZ) prin depunerea de propuneri de rezoluție care vor fi supuse la vot cu ocazia votului de joi.
A intervenit Loránt Vincze, în numele Grupului PPE, pentru a justifica solicitarea.
Prin AN (176 pentru, 178 împotrivă, 21 abțineri), Parlamentul a respins cererea.
Ordinea lucrărilor a fost astfel stabilită.
⁂
A intervenit Katrin Langensiepen (Președinta s-a asociat celor menționate).
(Ședința a fost suspendată pentru câteva momente)
A PREZIDAT: Evelyn REGNER վș徱Գă
13.Către drepturi egale pentru persoanele cu dizabilități (dezbatere)
Raport „Către drepturi egale pentru persoanele cu dizabilități” [] - Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne. Raportoare: Anne-Sophie Pelletier (A9-0284/2022)
Anne-Sophie Pelletier și-a prezentat raportul, mai întâi în limbajul semnelor (Președinta a întrerupt vorbitoarea pentru a-i transmite că interpretarea în limbajul semnelor nu este asigurată).
Au intervenit Jordi Cañas (raportorul pentru aviz al Comisiei EMPL) și Ulrike Müller (raportoarea pentru aviz a Comisiei PETI).
A intervenit Helena Dalli (membră a Comisiei).
Au intervenit Sara Skyttedal, în numele Grupului PPE, Theresa Bielowski, în numele Grupului S&D, Abir Al-Sahlani, în numele Grupului Renew, Katrin Langensiepen, în numele Grupului Verts/ALE, Antonio Maria Rinaldi, în numele Grupului ID, Beata Mazurek, în numele Grupului ECR, José Gusmão, în numele Grupului The Left, Mislav Kolakušić, neafiliat, Stelios Kympouropoulos, Maria Grapini, Monica Semedo, Grace O'Sullivan, Rosanna Conte, Ádám Kósa, Rosa Estaràs Ferragut, Marc Angel, Salvatore De Meo și Sirpa Pietikäinen.
Au intervenit conform procedurii „catch the eye”: Milan Brglez, Sandra Pereira, Radan Kanev, Clara Aguilera, Pierrette Herzberger-Fofana, Juan Fernando López Aguilar și Mick Wallace.
Au intervenit Helena Dalli și Anne-Sophie Pelletier.
Frans Timmermans (vicepreședinte executiv al Comisiei) a făcut declarația.
Au intervenit Lídia Pereira, în numele Grupului PPE, Delara Burkhardt, în numele Grupului S&D, Barry Andrews, în numele Grupului Renew, și Bas Eickhout, în numele Grupului Verts/ALE.
A PREZIDAT: Heidi HAUTALA վș徱Գă
Au intervenit Nicola Procaccini, în numele Grupului ECR, Mick Wallace, în numele Grupului The Left, Edina Tóth, neafiliată, Peter Liese, Heléne Fritzon, Karin Karlsbro, Marie Toussaint, Marina Mesure, Jessica Polfjärd, Niels Fuglsang, Pär Holmgren, Pierre Larrouturou, Michael Bloss și Ciarán Cuffe.
Au intervenit conform procedurii „catch the eye”: Sara Cerdas, Catherine Chabaud, Clare Daly și Javi López.
A intervenit Frans Timmermans.
Dezbaterea s-a încheiat.
15.O viziune pe termen lung pentru zonele rurale din UE (dezbatere)
Raport referitor la o viziune pe termen lung pentru zonele rurale din UE - Către zone rurale mai puternice, conectate, reziliente și prospere până în 2040 [] - Comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală. Raportoare: Isabel Carvalhais (A9-0269/2022)
Isabel Carvalhais și-a prezentat raportul.
A intervenit Krzysztof Hetman (raportorul pentru aviz al Comisiei REGI).
A intervenit Dubravka Šuica (vicepreședintă a Comisiei).
Au intervenit Franc Bogovič, în numele Grupului PPE, Clara Aguilera, în numele Grupului S&D, Jérémy Decerle, în numele Grupului Renew, Thomas Waitz, în numele Grupului Verts/ALE, Elena Lizzi, în numele Grupului ID, Zbigniew Kuźmiuk, în numele Grupului ECR, Eugenia Rodríguez Palop, în numele Grupului The Left, Dino Giarrusso, neafiliat, Herbert Dorfmann și Paolo De Castro.
A PREZIDAT: Pina PICIERNO վș徱Գă
Au intervenit Mauri Pekkarinen, Gilles Lebreton, Bert-Jan Ruissen, Norbert Lins, Carmen Avram, Irène Tolleret, Mathilde Androuët, Ladislav Ilčić, Daniel Buda, Marcos Ros Sempere, Martin Hojsík, Denis Nesci, Anne Sander, Dacian Cioloş, Beata Mazurek, Simone Schmiedtbauer, Atidzhe Alieva-Veli (Președinta a reamintit vorbitoarei dispozițiile relative la codul de conduită), Eugen Jurzyca și Colm Markey.
Au intervenit conform procedurii „catch the eye”: Stanislav Polčák, Isabel García Muñoz, Billy Kelleher, Michal Wiezik, Sandra Pereira și Mick Wallace.
Au intervenit Dubravka Šuica și Isabel Carvalhais.
16.Abordarea dificultăților persistente din sectorul aviației și a impactului asupra pasagerilor, lucrătorilor, capacității și siguranței (dezbatere)
Declarație a Comisiei: Abordarea dificultăților persistente din sectorul aviației și a impactului asupra pasagerilor, lucrătorilor, capacității și siguranței ()
Adina-Ioana Vălean (membră a Comisiei) a făcut declarația.
Au intervenit Magdalena Adamowicz, în numele Grupului PPE, Vera Tax, în numele Grupului S&D, José Ramón Bauzá Díaz, în numele Grupului Renew, Ciarán Cuffe, în numele Grupului Verts/ALE, Clare Daly, în numele Grupului The Left, Enikő Győri, neafiliată, Pablo Arias Echeverría, Isabel García Muñoz, Izaskun Bilbao Barandica, Elena Kountoura, Mario Furore, Colm Markey, Jan-Christoph Oetjen și Edina Tóth.
Au intervenit conform procedurii „catch the eye”: Stanislav Polčák, Juozas Olekas, João Pimenta Lopes și Mick Wallace.
A intervenit Adina-Ioana Vălean.
Dezbaterea s-a încheiat.
17.Plan de acțiune pentru stimularea transportului feroviar de călători pe distanțe lungi și la nivel transfrontalier (prezentare succintă)
Raport referitor la planul de acțiune pentru stimularea serviciilor de transport feroviar de călători pe distanțe lungi și la nivel transfrontalier [] - Comisia pentru transport și turism. Raportoare: Annalisa Tardino (A9-0242/2022)
Annalisa Tardino a făcut prezentarea.
Au intervenit conform procedurii „catch the eye”: Karolin Braunsberger-Reinhold, Juozas Olekas, Ladislav Ilčić și Mick Wallace.
A intervenit Adina-Ioana Vălean (membră a Comisiei).
18.Intervenții de un minut privind chestiuni politice importante
În temeiul articolului 172 din Regulamentul de procedură, au luat cuvântul pentru intervenții cu durata de un minut următorii deputați, care au dorit să atragă atenția Parlamentului asupra unor chestiuni politice importante:
Fulvio Martusciello, Peter Pollák, Eugen Tomac, Stelios Kympouropoulos, Michaela Šojdrová, Stanislav Polčák, Juan Fernando López Aguilar, Tudor Ciuhodaru, Nicolae Ştefănuță, Billy Kelleher, Barry Andrews, Vlad-Marius Botoş, Jean-Paul Garraud, Thierry Mariani, Gianantonio Da Re, Gunnar Beck, Charlie Weimers, Johan Nissinen, Michiel Hoogeveen, Cristian Terheş, Clare Daly,Mick Wallace, João Pimenta Lopes, Ádám Kósa și Dino Giarrusso.
19.Ordinea de zi a următoarei ședințe
A fost stabilită ordinea de zi a ședinței din ziua următoare (documentul „Ordinea de zi” PE 739.999/OJ).
20.Aprobarea procesului-verbal al prezentei ședințe
În conformitate cu articolul 202 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, procesul-verbal al prezentei ședințe va fi supus aprobării Parlamentului la începutul după-amiezii următoarei ședințe.
21.Ridicarea ședinței
Ședința s-a încheiat la 22.58.
Klaus Welle
Othmar Karas
Secretar General
վș徱Գٱ
LISTA DOCUMENTELOR CE STAU LA BAZA DEZBATERILOR ȘI DECIZIILOR PARLAMENTULUI
1.Depunere de documente
Au fost depuse următoarele documente:
1) de către alte instituții
- Propunere de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 6/2002 al Consiliului privind desenele sau modelele industriale comunitare și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2246/2002 al Comisiei ( - C9-0394/2022 - )
retrimis
comisiei competente :
JURI
aviz :
ECON, IMCO
- Propunere de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind protecția juridică a desenelor și modelelor (reformare) ( - C9-0395/2022 - ) În conformitate cu articolul 145 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, Președinta va consulta Comitetul Economic și Social European în legătură cu prezenta propunere.
retrimis
comisiei competente :
JURI
aviz :
ECON, IMCO, JURI (articolul 110 din Regulamentul de procedură)
- Propunere de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind etichetarea hranei ecologice pentru animale de companie ( - C9-0396/2022 - ) În conformitate cu articolul 145 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, Președinta va consulta Comitetul Economic și Social European în legătură cu prezenta propunere.
retrimis
comisiei competente :
AGRI
aviz :
ENVI
- Propunere de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind definirea infracțiunilor și a sancțiunilor pentru încălcarea măsurilor restrictive ale Uniunii ( - C9-0401/2022 - )
retrimis
comisiei competente :
LIBE
aviz :
ECON, JURI
- Decizie a Consiliului privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Protocolului de modificare a Acordului de la Marrakesh privind constituirea Organizației Mondiale a Comerțului, în ceea ce privește Acordul privind subvențiile pentru pescuit (14557/2022 - C9-0404/2022 - )
retrimis
comisiei competente :
INTA
aviz :
DEVE, PECH
- Proiect de modificare a Protocolului nr. 3 privind Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene (07307/2022 - C9-0405/2022 – ) În conformitate cu articolul 281 din Tratat, Președinta va consulta Comisia Europeană cu privire la această propunere.
retrimis
comisiei competente :
JURI
aviz :
AFCO
2) de comisiile parlamentare
- Raport referitor la o viziune pe termen lung pentru zonele rurale din UE - Către zone rurale mai puternice, conectate, reziliente și prospere până în 2040 () - AGRI - Raportoare: Isabel Carvalhais (A9-0269/2022)
- Raport referitor la rezultatul deliberărilor Comisiei pentru petiții din cursul anului 2021 () - PETI - Raportor: Loránt Vincze (A9-0271/2022)
- Raport referitor la punerea în aplicare a Acordului de asociere UE-Georgia () - AFET - Raportor: Sven Mikser (A9-0274/2022)
- * Raport referitor la propunerea de regulament al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 389/2012 în ceea ce privește schimbul de informații păstrate în registrele electronice în legătură cu operatorii economici care deplasează produse accizabile între statele membre în scopuri comerciale ( - C9-0367/2022 - ) - ECON - Raportoare: Irene Tinagli (A9-0276/2022)
- Raport referitor la punerea în aplicare a Noii agende europene pentru cultură și a Strategiei UE pentru relațiile culturale internaționale () - CULT - Raportoare: Salima Yenbou (A9-0279/2022)
- Raport referitor la extinderea cadrului financiar multianual 2021-2027: un buget al UE rezilient, adaptat noilor provocări () - BUDG - Raportori: Jan Olbrycht, Margarida Marques (A9-0281/2022)
- Raport referitor la mobilizarea Fondului de solidaritate al Uniunii Europene în vederea furnizării de asistență Germaniei, Belgiei, Țărilor de Jos, Austriei, Luxemburgului, Spaniei și Greciei în urma catastrofelor naturale care au avut loc în aceste țări în cursul anului 2021 ( - C9-0350/2022 - ) - BUDG - Raportoare: Henrike Hahn (A9-0282/2022)
- ***I Raport referitor la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei (UE) 2018/2001 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, a Directivei 2010/31/UE privind performanța energetică a clădirilor și a Directivei 2012/27/UE privind eficiența energetică ( - C9-0184/2022 - ) - ITRE - Raportor: Markus Pieper (A9-0283/2022)
- Raport Către drepturi egale pentru persoanele cu dizabilități () - LIBE - Raportoare: Anne-Sophie Pelletier (A9-0284/2022)
- * Raport referitor la propunerea de regulament al Consiliului privind aplicarea articolelor 93, 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene anumitor categorii de ajutoare de stat în sectorul transportului feroviar, al transportului pe căile navigabile interioare și al transportului multimodal ( - C9-0290/2022 - ) - ECON - Raportoare: Eva Maria Poptcheva (A9-0285/2022)
- ***I Raport referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind abrogarea Regulamentului (CEE) nr. 1108/70 al Consiliului de introducere a unui sistem de înregistrare contabilă a cheltuielilor aferente infrastructurilor de transport feroviar, rutier și pe căi navigabile interioare și a Regulamentului (CE) nr. 851/2006 al Comisiei de precizare a posturilor care se vor înscrie la diferite poziții din situația contabilă, prezentate în anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 1108/70 al Consiliului ( - C9-0294/2022 - ) - TRAN - Raportor: Roman Haider (A9-0286/2022)
- ***I Raport referitor la propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului de abrogare a Directivei 89/629/CEE a Consiliului ( - C9-0310/2022 - ) - TRAN - Raportoare: Karima Delli (A9-0287/2022)
2.Întrebări cu solicitare de răspuns oral (depunere)
Următoarea întrebare cu solicitare de răspuns oral urmată de dezbateri a fost înscrisă pe ordinea de zi (articolul 136 din Regulamentul de procedură):
- O-000048/2022 adresată de Raphaël Glucksmann, în numele Comisia specială privind ingerințele externe în toate procesele democratice din cadrul Uniunii Europene, inclusiv privind dezinformarea , Comisiei: Apărarea democrației de ingerințele externe (B9-0032/2022).
3.Interpelări majore(depunere)
A fost depusă următoarea interpelare majoră cu solicitare de răspuns scris și dezbatere (articolul 139 din Regulamentul de procedură):
- G-001001/2022 adresată de Nicolaus Fest, Bernhard Zimniok, Gunnar Beck, Markus Buchheit și Gerolf Annemans, în numele Grupului ID, Comisiei: Atacuri asupra infrastructurii energetice critice (B9-0033/2022).