Versiune care va intra în vigoare la 16 iulie 2024
TITLUL II:PROCEDURI LEGISLATIVE, BUGETARE, DE DESCĂRCARE DE GESTIUNE ȘI DE ALT TIP
CAPITOLUL 2:PROCEDURI ÎN CADRUL COMISIEI
Articolul 51:Rapoarte legislative
1.Președintele comisiei căreia i-a fost trimisă o propunere de act obligatoriu din punct de vedere juridic propune comisiei respective procedura de urmat.
2.După luarea deciziei privind procedura de urmat și în cazul în care procedura simplificată prevăzută la articolul 52 nu se aplică, comisia desemnează dintre membrii titulari sau supleanți permanenți un raportor pentru propunerea de act obligatoriu din punct de vedere juridic, cu excepția cazului în care a făcut deja acest lucru în temeiul articolului 48 alineatul (4).
3.Raportul comisiei conține:
(a)eventualele amendamente la propunere, însoțite, dacă este necesar, de justificări succinte care țin de responsabilitatea autorului și nu sunt supuse la vot;
(b)un proiect de rezoluție legislativă, în conformitate cu dispozițiile articolului 59 alineatul (5);
(c)dacă este necesar, o expunere de motive incluzând, atunci când este cazul, o fișă financiară care stabilește amploarea efectelor financiare eventuale ale raportului și compatibilitatea cu cadrul financiar multianual;
(d)o trimitere la evaluarea de impact realizată de Parlament, dacă este disponibilă.