Grupurile politice din Parlamentul European 

ٱܳٲți se constituie în grupuri politice; aceștia nu se grupează în funcție de naționalitate, ci în funcție de afinitățile lor politice. În prezent, există 8 grupuri politice în cadrul Parlamentului European.

Împărțirea mandatelor pe grupuri politice la începutul legislaturii 2024-2029 a Parlamentului European. 

Numărul minim de deputați necesar pentru a constitui un grup politic este de 23. Cel puțin un sfert din statele membre, adică șapte state în prezent, trebuie să fie reprezentate în cadrul fiecărui grup. Un deputat poate aparține unui singur grup politic.

Unii deputați nu fac parte din niciun grup politic, ei fiind, în acest caz, deputați neafiliați.

Rolul grupurilor politice

Grupurile politice pot fi formate oricând pe durata unei legislaturi.

Fiecare grup politic își asigură organizarea internă, prin desemnarea unui președinte (sau a copreședinților), a unui birou și a unui secretariat.

Grupurile politice se bucură de unele avantaje: ele joacă un rol important în stabilirea agendei Parlamentului și primesc mai mult timp afectat luărilor de cuvânt în timpul dezbaterilor, precum și un spațiu extins pentru birouri, mai mult personal și mai multe fonduri. Grupurile politice decid și constituirea comisiilor parlamentare și a 𲵲țǰ.

Distribuția locurilor deputaților în hemiciclu se face în funcție de apartenența politică, de la stânga la dreapta, cu acordul președinților de grup.

Înaintea fiecărui vot din cadrul ședințelor plenare, grupurile politice examinează rapoartele elaborate de comisiile parlamentare și depun amendamente la acestea.

Ele își adoptă pozițiile în urma discuțiilor între membrii săi. Niciunui membru nu i se poate impune o anumită variantă de vot.