Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 11 iulie 2023 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unui cadru de măsuri pentru consolidarea ecosistemului european al semiconductorilor (Actul privind cipurile) ( – C9-0039/2022 – )
(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)
Parlamentul European,
–având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (),
–având în vedere articolul294 alineatul(2), articolul173 alineatul (3), articolul 182 alineatul (1), articolul 183 și articolul 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C9‑0039/2022),
–având în vedere avizul Comisiei pentru afaceri juridice privind temeiul juridic propus,
–având în vedere articolul294 alineatul(3), articolul 173 alineatul (3) și articolul 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
–având în vedere avizul motivat prezentat de către Senatul Cehiei în cadrul Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, în care se susține că proiectul de act legislativ nu respectă principiul subsidiarității,
–având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 15 iunie 2022(1),
–având în vedere avizul Comitetului Regiunilor din 12 octombrie 2022(2),
–având în vedere acordul provizoriu aprobat de comisia competentă în temeiul articolului 74 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură și angajamentul reprezentantului Consiliului, exprimat în scrisoarea din 10 mai 2023, de a aproba poziția Parlamentului European în conformitate cu articolul 294 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
–având în vedere articolele 40 și 59 din Regulamentul său de procedură,
–având în vedere avizul Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor, avizul Comisiei pentru afaceri juridice, avizul Comisiei pentru comerț internațional, avizul Comisiei pentru bugete și avizul Comisiei pentru afaceri economice și monetare,
–având în vedere raportul Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (A9-0014/2023),
1.adoptă poziția sa în primă lectură prezentată în continuare;
2.aprobă declarația comună a Parlamentului și a Consiliului anexată la prezenta rezoluție;
3.solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care își înlocuiește, își modifică în mod substanțial sau intenționează să-și modifice în mod substanțial propunerea;
4.încredințează Președintei sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.
Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 11 iulie 2023 în vederea adoptării Regulamentului (UE) 2023/... al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unui cadru de măsuri pentru consolidarea ecosistemului european al semiconductorilor și de modificare a Regulamentului (UE)2021/694 (Regulamentul privind cipurile)
(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament şi Consiliu, poziţia Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Regulamentul (UE) 2023/1781.)
ANEXĂ LA REZOLUȚIA LEGISLATIVĂ
Declarație politică comună privind reutilizarea fondurilor dezangajate în cadrul Orizont Europa
Alocarea a 500 de milioane EUR în cadrul pachetului financiar existent
În declarația comună privind reutilizarea fondurilor dezangajate pentru programul de cercetare(1), Parlamentul European, Consiliul și Comisia au convenit să pună din nou la dispoziție, în beneficiul programului de cercetare, în perioada 2021-2027, credite de angajament corespunzătoare unui cuantum de până la 0,5 miliarde EUR (la prețurile din 2018) provenit din dezangajări, care rezultă din neimplementarea totală sau parțială a unor proiecte aparținând programului-cadru Orizont Europa sau predecesorului acestuia, Orizont 2020(2)[2], astfel cum se prevede la articolul15 alineatul(3) din Regulamentul financiar.
Fără a aduce atingere competențelor autorității bugetare în cadrul procedurii bugetare anuale și competențelor Comisiei de a executa bugetul, Parlamentul European și Consiliul convin, în cadrul alocării de 0,5 miliarde EUR (la prețurile din 2018) care rezultă din Declarația comună privind reutilizarea fondurilor dezangajate menționată mai sus, să se aloce o sumă orientativă de 75 de milioane EUR (în prețuri curente) activităților de cercetare din inițiativa „Cipuri pentru Europa”, menținând în același timp, în cea mai mare măsură posibilă, alocările de clustere(3) care nu sunt strâns legate de cipuri.
Declarație comună a Parlamentului European și a Consiliului privind finanțarea măsurilor pentru consolidarea ecosistemului european al semiconductorilor (Actul privind cipurile)
Fără a aduce atingere prerogativelor autorității bugetare în cadrul viitoarelor proceduri bugetare anuale și în conformitate cu angajamentul bugetar exprimat în comun în legătură cu Actul privind cipurile, Parlamentul European și Consiliul invită Comisia să analizeze cu prioritate propunerile de consolidare a bugetului pentru Actul privind cipurile, orice finanțare de la rubrica 1 devenind disponibilă pentru a ajunge la 50 de milioane EUR pentru a completa pachetul financiar de 3,3 miliarde EUR menționat în Regulamentul privind Actul privind cipurile.
Regulamentul(UE) nr.1291/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11decembrie2013 de instituire a Programului-cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020) – Orizont 2020 și de abrogare a Deciziei nr.1982/2006/CE (JOL347, 20.12.2013, p.104).