Formarea grupurilor politice are loc imediat după alegeri. În prezent, Parlamentul are opt grupuri politice (cu unul mai mult față de legislatura anterioară). Un grup politic trebuie să fie compus din cel puțin 23 de eurodeputați aleș în cel puțin un sfert din statele membre (adică în cel puțin șapte state membre), potrivit articolului 33 din Regulamentul de procedură al PE.
În prima sesiune plenară după alegeri, noul Parlament trebuie să îș aleagă președintele dintre membrii săi (pentru un mandat de doi ani ș jumătate ce poate fi reînnoit), 14 vicepreședinți ș cinci chestori, care împreună formează Biroul, potrivit articolelor 16, 17 ș 18 din Regulamentul de procedură.
Roberta Metsola (PPE, Malta), președinta PE din ianuarie 2022, a fost realeasă în iulie 2024 (mandatul său durează până în 2027), cu 562 de voturi în prima rundă de vot.