Infografic: aprovizionarea cu gaz în UE
Descoperiți cifrele esențiale despre gazele naturale din UE și ce face Uniunea pentru securitatea aprovizionării cu gaze.
Statele UE vor fi mai bine pregătite pentru a face față potențialelor perturbări ale aprovizionării cu gaze datorită unui nou mecanism de solidaritate ce a fost votat în Parlament pe 12 septembrie.
În ultimele două decenii, gazul natural a oferit o parte din ce în ce mai mare din necesarul energetic al Europei (spre deosebire de alți doi combustibili fosili, petrol și cărbune, a căror importanță a scăzut), reprezentând acum aproape un sfert din consumul intern brut de energie, în special pentru încălzirea locuințelor și generarea de energie electrică.
Dar această cifră variază de la o țară la alta. De exemplu, gazul joacă un rol mult mai mare în Olanda, Italia și Regatul Unit decât în Suedia, Estonia și Finlanda, în timp ce Cipru a început doar recent explorarea gazului.
UE importă două treimi din gazele naturale, fie prin conducte, fie prin intermediul terminalelor GNL. Mai mult de o treime din gazul importat provine din Rusia, urmată de Norvegia, Algeria și Qatar. Majoritatea țărilor UE sunt în totalitate sau aproape în totalitate dependente de importuri pentru cererea lor de gaze, iar aprovizionarea este dominată de un singur furnizor, cum ar fi Rusia.
Bazarea pe o singură sursă sau pe o singură rută de transport poate reprezenta un pericol pentru aprovizionare, din cauza unui accident tehnic sau a unor dispute politice / economice precum cele dintre Rusia și Ucraina (o țară de tranzit pentru gazul rusesc către UE) din 2006 și 2009, dispute care au afectat livrările către mai multe țări europene.
În urma acestei crize, UE a consolidat în 2010 normele privind securitatea aprovizionării cu gaze, obligând statele membre să se asigure că gazul este furnizat gospodăriilor și altor clienți vulnerabili, cum ar fi spitalele, chiar și în condiții dificile, cum ar fi întreruperea infrastructurii principale de gaze. În 2014, Comisia Europeană a efectuat așa-numitele teste de stres în ceea ce privește gazele, care au arătat că Europa ar putea face față întreruperilor în aprovizionarea cu gaze numai dacă statele membre cooperează mai mult.
Anul trecut, Comisia Europeană a propus actualizarea regulamentului din 2010 prin introducerea unui nou mecanism de solidaritate (cooperare) care să asigure că un stat membru care declară nivel de urgență ar putea primi gaze din țările vecine. În aprilie, negociatorii Parlamentului și Consiliului au ajuns la un acord cu privire la textul care a fost votat pe 12 septembrie de deputații europeni.
Raportorul Jerzy Buzek (PPE, Polonia) a spus că „solidaritatea înseamnă că, în vremuri dificile, putem trimite gaze dintr-o țară în alta pentru a asigura furnizarea completă de gaze către gospodării, către furnizorii de servicii sociale importante, cum ar fi spitalele, și către centralele electrice de gaz, pentru a evita penele de curent.“
Pe lângă sprijinirea reciprocă, statele membre, cu sprijinul UE, își diversifică sursele de aprovizionare și rutele prin construirea și planificarea de noi terminale și conducte de GNL. Cu toate acestea, unul dintre aceste proiecte, Nord Stream 2, este criticat pentru creșterea dependenței de o singură sursă (Rusia), mai degrabă decât reducerea acesteia. Această chestiune va fi dezbătută joi de deputații europeni în plen.
