1.Președintele, o comisie, un grup politic, un număr de deputați care atinge cel puțin pragul redus, Comisia sau Consiliul pot propune Parlamentului să adopte în regim de urgență o decizie privind o propunere transmisă Parlamentului în temeiul articolului 48 alineatul (1) ca urmare a unor evoluții neprevăzute. În acest scop, trebuie prezentată o cerere motivată, în scris. În cazul cererilor depuse de Comisie sau de Consiliu, expunerea de motive conține o justificare detaliată a fiecărei propuneri și, după caz, o indicație precisă a termenelor legale pentru adoptarea sau intrarea în vigoare a actului obligatoriu din punct de vedere juridic propus.
2.Cererile de adoptare a unei decizii în regim de urgență sunt anunțate Parlamentului cât mai durând posibil după primirea acestora de către Președinte. Votul asupra cererii are loc la începutul ședinței care urmează celei în cursul căreia cererea a fost anunțată, cu condiția ca propunerea pentru care este făcută cererea să fi fost distribuită deputaților în limbile oficiale. În cazul în care există mai multe cereri de adoptare a unei decizii în regim de urgență pentru același subiect, adoptarea sau respingerea cererii de adoptare a unei decizii în regim de urgență se referă la toate cererile legate de acest subiect.
3.ÎԲԳٱ de a se proceda la vot privind cererea de adoptare a unei decizii în regim de urgență, pot fi audiați timp de cel mult trei minute fiecare, numai autorul cererii, un vorbitor împotrivă și președintele și/sau raportorul comisiei competente.
4.În cazul în care cererea de adoptare a unei decizii în regim de urgență este aprobată, punctul respectiv are prioritate față de celelalte puncte de pe ordinea de zi. Președintele stabilește momentul dezbaterii, dacă desfășurarea acesteia se justifică, precum și momentul votării.
5.Parlamentul ia o decizie în regim de urgență cu privire la propunere pe baza unui raport al comisiei competente, în conformitate cu normele aplicabile în mod obișnuit și ținând seama în mod corespunzător de urgența chestiunii. În acest caz, se acordă prioritate examinării propunerii în raport cu alte puncte de pe ordinea de zi a comisiei, iar comisia competentă aplică, dacă este cazul, procedura simplificată în conformitate cu articolul 52.
6.La solicitarea Președintelui, a unei comisii, a unui grup politic sau a unui număr de deputați care atinge cel puțin pragul redus, Parlamentul poate decide, în mod excepțional, să adopte o decizie urgentă cu privire la propunere în absența unui raport sau pe baza unui raport oral al comisiei competente. În astfel de cazuri, dacă au loc negocieri interinstituționale, articolele 71 și 72 nu se aplică, iar articolul 75 se aplică
mutatis mutandis.