Curtea de Justiție a Uniunii Europene
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) este una dintre cele șapte instituții ale UE. Ea este alcătuită din două instanțe, propriu-zisă și , și are ca responsabilitate jurisdicția Uniunii Europene. Aceste instanțe asigură interpretarea corectă și aplicarea corespunzătoare a dreptului primar și a dreptului secundar al UE pe teritoriul Uniunii. Curtea de Justiție verifică legalitatea actelor emise de instituțiile UE și stabilește dacă statele membre și-au respectat obligațiile în temeiul dreptului primar și secundar. De asemenea, Curtea oferă interpretări ale dreptului UE, la solicitarea judecătorilor naționali.
Curtea de Justiție
A. Temei juridic
- Articolul19 din (TUE), articolele251-281 din (TFUE), articolul136 din Tratatul Euratom și ;
- ;
- Bugetul UE (Secțiunea4).
B. Componență și statut
1. dzDzԱț
a. Numărul membrilor (articolul19 din TUE și articolul252 din TFUE)
Câte un judecător pentru fiecare stat membru(27). Curtea este asistată de11 avocați generali. Judecătorii Curții de Justiție își aleg din rândul lor un președinte și un vicepreședinte, pentru un mandat ce poate fi reînnoit odată la treiani.
b. Condiții de îndeplinit (articolul19 din TUE și articolul253 din TFUE)
- Judecătorii și avocații generali trebuie să aibă calificările necesare pentru a fi numiți în cele mai înalte funcții jurisdicționale din țările lor sau să fie experți juridici recunoscuți;
- ei trebuie să ofere toate garanțiile de independență.
c. Procedura de numire (articolul253 din TFUE)
Pe măsură ce se apropie sfârșitul mandatelor judecătorilor și avocaților generali, reprezentanții guvernelor statelor membre procedează la numirea de comun acord a judecătorilor sau avocaților generali ai Curții de Justiție, după consultarea unui comitet însărcinat cu emiterea unui aviz privind eligibilitatea potențialilor candidați (articolul255 din TFUE).
2. Caracteristicile mandatului
a. Durata (articolul253 din TFUE și Statut)
Șase ani. Înlocuire parțială din trei în trei ani, jumătate dintre judecători și avocați generali fiind înlocuiți alternativ. Judecătorii și avocații generali care își încheie mandatul pot fi numiți din nou.
b. Privilegii și imunități (Statut)
Judecătorii și avocații generali beneficiază de imunitate de jurisdicție. Pentru actele realizate în exercițiul funcțiunii, ei continuă să beneficieze de această imunitate și după încetarea mandatului. Judecătorii și avocații generali nu pot fi demiși din funcție decât printr-o decizie unanimă a Curții.
c. Obligații (Statut)
Judecătorii și avocații generali:
- depun jurământ (jurând independență, imparțialitate, respectarea secretului) înainte de preluarea funcțiilor;
- nu pot exercita nicio funcție politică sau administrativă și nici vreo altă activitate profesională;
- se angajează să respecte obligațiile ce decurg din mandat.
C. Organizare și funcționare (articolul253 din TFUE și Statut)
1. Structura instituțională
Statutul se stabilește într-un protocol separat, anexat la tratate (articolul281 din TFUE). Curtea alege un președinte și un vicepreședinte din rândul membrilor săi, pentru un mandat reînnoibil de trei ani (articolul9a din Protocolul nr.3). Președintele conduce lucrările Curții și prezidează audierile și deliberările Curții întrunite în plen sau în Marea Cameră. Curtea numește un grefier. Grefierul este secretarul general al instituției și se ocupă de managementul serviciilor sale, sub autoritatea președintelui Curții.
2. ܲԳțDzԲ
Curtea își stabilește Regulamentul de procedură, care este supus aprobării Consiliului, ce hotărăște cu majoritate calificată. Curtea de Justiție se poate întruni în plen, cu 27de judecători, în complet de Mare Cameră, cu 15judecători, sau în camere cu trei sau cincijudecători. Instituția este finanțată de la bugetul UE, în cadrul căruia dispune de o secțiune proprie (Secțiunea4).
D. ă
Curtea de Justiție s-a dovedit a fi o forță motrice a procesului de integrare europeană.
1. Jurisdicție generală
Hotărârea pronunțată la 15iulie1964 în Cauza Costa/ENEL a avut un rol esențial în definirea dreptului Comunității ca sistem independent, având întâietate în raport cu prevederile legale naționale, stabilind principiul supremației dreptului UE[1]. În mod similar, Hotărârea din 5februarie1963, pronunțată în cauza Van Gend & Loos, a stabilit principiul conform căruia dreptul comunitar este direct aplicabil de către instanțele statelor membre. Trebuie amintite câteva hotărâri semnificative în ceea ce privește protecția drepturilor persoanelor, cum ar fi Hotărârea din 14mai1974, pronunțată în cauza Nold, în care Curtea a afirmat că drepturile fundamentale fac parte integrantă din principiile generale de drept a căror respectare o asigură (4.1.2).
2. În domenii specifice
- Dreptul de stabilire: Hotărârea din 8aprilie1976 în cauza Royer, în care Curtea a confirmat dreptul de ședere al unui resortisant al unui stat membru pe teritoriul unui alt stat membru, independent de permisul de ședere eliberat de statul gazdă;
- Libera circulație a bunurilor: Hotărârea din 20februarie1979 pronunțată în cauza Cassis de Dijon, în care Curtea a hotărât că orice produs fabricat și comercializat legal într-un stat membru trebuie să fie, în principiu, admis pe piața oricărui alt stat membru;
- Jurisdicția externă a Comunității: hotărârea referitoare la Acordul european privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere internaționale din 31martie1971, pronunțată în cauza Comisie/Consiliu, prin care Comunității Europene i se recunoaște competența de a încheia acorduri internaționale în domeniile care fac obiectul reglementărilor comunitare;
- hotărâri recente care au stabilit obligația de despăgubire în sarcina statelor membre care nu au transpus sau au transpus tardiv directivele în legislația națională;
- diverse hotărâri privind securitatea socială și concurența;
- hotărâri privind încălcările dreptului UE de către statele membre, esențiale pentru buna funcționare a pieței comune;
- protecția datelor; hotărâri referitoare la acordul privind „sfera de siguranță” în cauza (2015) și Scutul de confidențialitate UE-SUA în cauza (2020), care au invalidat al nivelului de protecție referitoare la SUA, cu scopul de a proteja principiile fundamentale ale dreptului european și de a asigura un set solid de cerințe privind protecția datelor.
Unul dintre marile merite ale Curții a fost enunțarea principiului potrivit căruia tratatele nu trebuie interpretate în mod rigid, ci trebuie considerate în contextul stadiului de integrare și al obiectivelor pe care le-au stabilit. Acest principiu a permis UE să legifereze în domenii care nu fac obiectul unor dispoziții specifice în tratate, de exemplu, cel al combaterii poluării (într-o hotărâre din 13septembrie 2005− cauza C-176/03− în care Curtea a autorizat de fapt UE să ia măsuri legate de dreptul penal atunci când acestea sunt considerate „necesare” pentru atingerea obiectivului urmărit în ceea ce privește protecția mediului).
În2022, pe rolul Curții de Justiție au fost 806 cauze, dintre care 546de proceduri preliminare, 37de acțiuni directe și 209 recursuri împotriva deciziilor Tribunalului. Au fost soluționate 808 cauze, dintre care 564de proceduri preliminare, 36de acțiuni directe și 196de recursuri împotriva deciziilorTribunalului. Statele membre din care au provenit cele mai multe cereri sunt Germania (98), Italia (63), Bulgaria (43) și Spania (41). Durata medie a procedurilor a fost de 16,4luni[2]. 1111 cauze erau pendinte la 31decembrie2022.
Tribunalul
A. Temei juridic
Articolele254-257 din TFUE, articolul40 din Tratatul Euratom și TitlulIV din Protocolul nr.3 anexat la tratate, privind statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene.
B. Componență și statut (articolul254 din TFUE)
1. dzDzԱț
a. Numărul (articolul19 din TUE și articolul254 din TFUE)
Articolul254 din TFUE prevede că numărul judecătorilor se stabilește în Statut. , prevede că Tribunalul va fi compus din câte doi judecători pentru fiecare stat membru (în prezent 54 de judecători). Judecătorii sunt numiți de comun acord de guvernele statelor membre, după consultarea unui comitet care își dă avizul cu privire la capacitatea candidaților de a exercita această funcție. Mandatul este de șase ani și poate fi reînnoit. Judecătorilor li se poate solicita să exercite funcția de avocat general, întrucât, spre deosebire de Curtea de Justiție, Tribunalul nu dispune de avocați generali permanenți.
b. Condiții de îndeplinit
Identice cu cele pentru Curtea de Justiție (articolul19 din TUE). Pentru a fi numiți în cadrul Tribunalului, candidații trebuie să aibă capacitățile cerute pentru exercitarea unor înalte funcții jurisdicționale.
c. Procedura de numire
Identică cu cea pentru Curtea de Justiție.
2. Caracteristicile mandatului
Identice cu cele pentru Curtea de Justiție.
C. Organizare și funcționare
Judecătorii își desemnează din rândul lor președintele, pentru o perioadă de treiani, precum și un grefier, al cărui mandat este de șaseani, iar pentru acoperirea nevoilor sale administrative și lingvistice, Tribunalul recurge la serviciile Curții de Justiție.
De comun acord cu Curtea de Justiție, Tribunalul își stabilește [articolul254 alineatul (5) TFUE]. Tribunalul se întrunește în complet de trei sau cincijudecători. Tribunalul se reunește în plen, în complet de Mare Cameră sau în complet constituit de un singur judecător. Peste 80% dintre cauzele înaintate Tribunalului se judecă cu un complet de trei judecători.
În conformitate cu recenta modificare a Protocolului nr. 3 (articolul 49a), Tribunalul este asistat, la fel ca Curtea de Justiție, de unul sau mai mulți avocați generali în soluționarea cererilor de decizie preliminară. Prin urmare, judecătorii Tribunalului aleg din rândul lor un avocat general pentru un mandat de trei ani (o realegere posibilă).
Recentele modificări ale Regulamentului de procedură (aprilie2023) permit utilizarea videoconferințelor în timpul audierilor (articolul107a din Regulamentul de procedură). Modificările introduc, de asemenea, noțiunea de „cauză-pilot” (articolul71a din Regulamentul de procedură). În cazul în care în mai multe cauze ridică aceeași problemă de drept și sunt îndeplinite condițiile, una dintre cauze poate fi identificată ca fiind cauza-pilot, iar celelalte cauze pot fi suspendate.
Tribunalul poate fi sesizat în primul rând cu acțiuni directe formulate de persoane fizice sau juridice, atunci când acestea sunt vizate direct și individual, de statele membre împotriva actelor instituțiilor, organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii, precum și în acțiuni directe prin care se urmărește repararea unui prejudiciu cauzat de instituții sau de personalul acestora. Hotărârile Tribunalului pot face obiectul unui recurs, limitat la chestiuni de drept, în fața Curții. În medie, sunt atacate aproximativ 30% din hotărârile Tribunalului.
Parlamentul și Consiliul pot înființa tribunale specializate pe lângă Tribunal, care să aibă competența de a judeca în primă instanță anumite categorii de acțiuni sau proceduri în materii speciale. Pentru a înființa aceste instanțe, Parlamentul și Consiliul hotărăsc în conformitate cu procedura legislativă ordinară.
În2022, au fost aduse în fața Tribunalului 904cauze, dintre care au fost soluționate858 de cauze. 792dintre aceste cauze au fost acțiuni directe (270 privind proprietatea intelectuală și industrială, 76 privind ajutoarele de stat și concurența, 66 privind funcția publică a Uniunii și 380 privind alte acțiuni directe). Atunci când o parte nu poate să acopere cheltuielile de judecată, ea poate solicita asistență juridică gratuită (54de cauze în2022). Durata medie a procedurilor a fost de16,2luni. 1474de cauze erau pendinte la 31decembrie2022[3].
Fostul Tribunal al Funcției Publice a Uniunii Europene
Tribunalul Funcției Publice a Uniunii Europene a fost creat în2004, având drept misiune să judece litigiile dintre instituțiile UE și personalul lor, atunci când acestea nu se încadrau în sfera de competență a unei instanțe naționale. În contextul creșterii numărului total de judecători ai Curții de Justiție, Tribunalul Funcției Publice a fost dizolvat la 1septembrie2016 și integrat în Tribunal, prin . Cauzele în curs de judecată în fața Tribunalului Funcției Publice la data de 31august2016 au fost transferate Tribunalului, cu efect de la 1septembrie2016. Tribunalul continuă judecarea acestor cauze din stadiul în care se află, iar etapele procedurale realizate de fostul Tribunal al Funcției Publice rămân aplicabile.
Rolul Parlamentului European
Încă din1990, printr-o hotărâre pronunțată într-o cauză formulată de Parlament în cadrul unei proceduri legislative referitoare la adoptarea unor măsuri sanitare necesare în urma accidentului nuclear de la Cernobîl, Curtea de Justiție a recunoscut Parlamentului dreptul de a o sesiza cu acțiuni în anulare pentru menținerea prerogativelor sale în cadrul procedurii legislative.
În conformitate cu articolul257 din TFUE, Parlamentul European și Consiliul, hotărând prin procedura legislativă ordinară, pot înființa instanțe specializate atașate Tribunalului, care să aibă competența de a audia și a judeca în primă instanță anumite categorii de acțiuni în domenii speciale. Parlamentul European și Consiliul au obligația de a acționa prin regulamente, fie la propunerea Comisiei, după consultarea Curții de Justiție, fie la solicitarea Curții de Justiție, după consultări cu Comisia.
În conformitate cu articolul281 alineatul (2) TFUE Parlamentul European și Consiliul pot modifica , acționând prin procedura legislativă ordinară (sub forma unui regulament al Parlamentului European și al Consiliului). Un exemplu de participare a Parlamentului este propunerea Curții de Justiție din 30 noiembrie 2022 de modificare a statutului său.
Parlamentul este una dintre instituțiile menționate la articolul263 din TFUE care poate intenta o acțiune (ca parte) în fața Curții de Justiție.
În conformitate cu articolul218 alineatul(11) din TFUE, Parlamentul poate solicita Curții de Justiție un aviz cu privire la compatibilitatea unui acord internațional preconizat cu tratatele. În cazul unui aviz negativ al Curții de Justiție, acordul respectiv poate intra în vigoare numai dacă este modificat sau dacă sunt revizuite tratatele. De exemplu, în iulie2019, Parlamentul a solicitat un aviz juridic cu privire la compatibilitatea cu tratatele a propunerilor de aderare a UE la Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul) ().
Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, candidații la funcția de judecător sau de avocat general sunt mai întâi evaluați de un comitet alcătuit din șaptepersoane, dintre care una este propusă de Parlament (articolul255 alineatul(2) din TFUE și articolul 128 din Regulamentul de procedură al Parlamentului European), printr-o adoptată în plen.
În conformitate cu articolul3 alineatul(1) din Regulamentul(UE, Euroatom) 2015/2422, la 21decembrie2020, Curtea de Justiție a prezentat un , care a fost întocmit de un consultant extern. În special, articolul3 alineatul(1) din Regulamentul(UE, Euratom)2015/2422 prevedea ca raportul să se concentreze asupra eficienței Tribunalului, asupra necesității și eficacității măririi numărului de judecători la56, asupra utilizării și eficacității resurselor, precum și asupra instituirii altor camere specializate și/sau asupra altor schimbări structurale.
La 19septembrie2023, Comisia JURI a adoptat un proiect de raport referitor la o , care urmărește să transfere competența în materie de decizii preliminare într-o serie de domenii specifice de la Curtea de Justiție la Tribunal și să extindă cerința de a obține permisiunea de a introduce recurs în cazul recursurilor împotriva anumitor decizii ale Tribunalului. La 11aprilie2024, actul a fost adoptat de Consiliu, în urma primei lecturi în Parlament. În textul convenit sunt incluse dispoziții privind alegerea avocaților generali permanenți pentru un mandat de trei ani de către Tribunal.
Alexandru-George Moș / Udo Bux / Mariusz Maciejewski